As vrea...

       ...sa te simt in bratele mele in fiecare clipa in care sunt prada propriilor iluzii si ravnesc la fiecare atingere a ta.
       ...sa pot sa-ti soptesc cat de mult ador ochii tai care imi privesc flamand trupul dezgolit de privirea ta.
       ...sa pot sa te simt peste mine cu toata greutatea care apasa pe dorintele mele, sfasiate de o teribila nerabdare de a te avea.
       ...sa iti simt buzele rasfrangandu-se asupra fiecarui centimentru din trupul meu, in timp ce limba ta creioneaza un univers, doar al ei, cucerit pentru totdeauna, al tau fiind intreg corpul meu, neclintit de la ultima ta atingere.
       ...sa simt durerea provocata de fiecare muscatura a ta care ma face sa tresar si sa te implor sa-mi cruti toata suferinta.
       ...sa ma atingi de parca ar fi ultima data cand te intorci. Sa atingi fiecare nerv, fiecare stimul, fiecare senzatie, s-o simt de parca ar fi prima oara cand ma atingi.
       ...sa ma dezbraci cu privirea pana simt rusinea de a fi complet dezgolita in fata ta, urmandu-ti fiecare dorinta a ta de a ma domina.
       ...sa termin in fiecare seara doar prin tine. Doar cu tine. Doar pentru tine. Sa termin in timp ce te privesc si-mi dezvalui toate slabiciunile in fata ta, oferindu-ti intreaga mea vulnerabilitate, doar tie.
       ...sa te privesc in fiecare seara. Doar pe tine.
       ...sa respir in fiecare seara. Doar prin tine.
       ...sa visez in fiecare seara. Doar langa tine.
       Iar cand visele toate imi vor ajunge la capat, sa te simt din nou. Doar pe tine.

Sevraj.

          3.28. In pat, singura, cu gandul iar la tine, cuprinsa de-o nebunie ciudata, de melancolie, de tristete, de dor de sex nebun si.. termin, cum n.am mai terminat niciodata, in lacrimi, vrand sa tip, de o combinatie nebuna intre placere si o incredibila durere psihica. Un sevraj interminabil, ce mi-a umplut ochii de lacrimi, facundu-ma sa te caut orbeste printre asternuturile mele. Imi vine sa urlu, imi vine sa plec, sa caut ceva, dar n-am idee ce, sa fug poate de mine, caci de tine permanent mi-e dor. Dar nu te mai gasesc, sau poate nu mai esti tu si totusi simt ca trebuie sa te regasesc. Atat de diferit vezi lumea si atat de diferit ne strangem de mana, ca doua celule ce se divid separat, doi atomi al caror drum n-are mijloc, 2 stele, ce, trist, dar conform vietii, n-au cum straluci, decat departe, dar pe acelasi cer. Mi-e teama, cum dependentului ii e teama de a-si pierde doza, mi-e teribil de frica, sunt terifiata, caci uneori atat de greu ne e sa fim noi. Si strangandu-te de mana inchid ochii. Simt teama, simt durere si nu-ti pot spune, simt incredere, caci n-am incetat niciodata sa cred ca ma iubesti, dar cine cunoaste adevarul? Mi-e teama sa ma trezesc in fiecare dimineata, cu gandul ca o noapte mi te poate lua atat de usor, sleindu-ma de puteri, incapabila sa ma opun.
          Esti tot ce am. Esti visul ce ma indeamna sa-mi indeplinesc si celelalte scopuri in viata. Esti tu. Si te iubesc. Si o zic mereu pentru ca stiu ca altfel, intr-o zi va fi prea tarziu s-o mai spun si fara sens. Te iubesc pentru ca doar cand ma tii de mana simt intreg universul. Te iubesc pentru ca ma vindeci si pentru ca imi accepti orice si ma accepti cum sunt si pentru ca esti tu. Si pentru ca... oriunde as pleca, departe de tine, nimic nu are sens.
                                           

As vrea sa stii.

     Mi-ai lipsit atat de mult. O vesnicie-ntreaga intr-un singur ceas. Un singur ceas, ce oprea timpul. Ce dulce-i clipa revederii, clipa-ncremenea, iar noi ne imbratisam. Si ne strangeam, ne sarutam si sfasiam dorul cumplit ce ma indeparta de tine. Si am atatea sa iti spun, dar imi e teama si nici nu stii cata nevoie am de tine. Sa-mi fii muza, strigat, dor, melancolie, sa imi fii.
     Iti mai amintesti? Cum ne plimbam de mana si aterizam printre stele? Cum iti straluceau ochii in lumina lor, iar eu ii admiram obsesiv. Acei ochi verzi, usor albastri, in care ma scufund mereu cand esti in mine. Mi-e dor de tine, iubire, mi-e dor de noi si-al nostru colt de luna. De sacrul nostru spatiu linistit, caci noua doar sa ne privim ne ajunge.
     Fug, te caut iar, tu mi te ascunzi, ce greu e sa-ti marturisesc, iubire. Caci timpul macina prea mult, iar eu te vreau doar pentru mine. Trec anii si trecem si noi, amorul neschimbat, dar sentimentele-s in taina si mi-e dor sa-ti fiu iar sincera. Sa ne plimbam, sa ma asculti, sa ma privesti, sa stiu ca-s doar a ta. Caci doar cand strans ma strangi simt ca putem invinge iar, al nostru iad ce-ncet, pervers ne macina. As vrea si nu-ti pot cere in noapte sa ma strigi numai pe mine, sa nu mai fie nimeni intre noi, si iar sa ne iertam.
     Lumi diferite, alte visuri, complet  neasemanatoare iluzii, sa te sustin, sa ma sustii, dar drumul sa nu ne mai desparta. Sa intelegi si tu din nou ca iubind nu pierzi esenta visului tau arzator. Sa te inteleg, sa ma intelegi, sa fim doar noi si luna.
     Ia-ma-n lumea ta rece si ajuta-ma sa-ti spun tot ce nu iti pot zice. Mi-e teama sa te pierd, iubire, caci ar durea mai aspru decat orice infrangere. De dorul tau sa innebunesc mai bine si sa te caut neincetat, decat sa-mi reprosez eu mie, mereu ca nu am incercat.

Atunci cand norocul nu este de ajuns.

      

           S-au cunoscut intr-o zi de februarie. Doar asta a fost inceputul. A trecut mult timp pana sa se revada. Nimic asemanator, prieteni comuni putini. Un joc, o nebunie, o consolare, o imbratisare, o indragostire iremediabila. O mangaia usor in timp ce ii plangea in brate. Ea suspina si aproape ca nu mai avea aer, suferea. Se strangeau in brate, se consolau, opreau timpul, distrugeau orice gand nepotrivit.
          S-au intalnit din nou in parc, si-au vorbit dupa atata timp. Nu-si inchipuiau ca se iubesc, nici macar nu ar fi putut accepta asta. Au realizat tarziu, aproape mult prea tarziu, desi toti erau impotriva lor. Cand se sarutau universul stagna; timpul ingheta, particulele erau mute, echilibrul cosmic era atrofiat. Nu erau nici pe departe impreuna, mai era mult. Nenumarati pasi facuti in graba, nenumarate certuri. Fugea spre ea, dar ea fugea. Incerca mereu s-o gaseasca, dar ea se ascundea si mai mult. Cu toate astea, se iubeau, nici ei nu stiau cat de mult, dar o faceau si nu isi spuneau.
          Aveau povestea lor, lumea lor, se ascundeau, caci o iubire ferita de ochii lumii este inzecit mai protejata de lipsa de rezonanta, de lipsa de empatie a umanitatii. Se plimbau mereu tinandu-se de mana, isi povesteau vietile, in timp ce luna si stelele ii ascultau neclintite. Intreg universul era al lor si nimic nu i-ar fi speriat, atata timp cat erau impreuna. Nu i-ar fi despartit nimic, ci s-au indepartat prin firea lor. Si iar s-au apropiat, caci fiintele al caror destine apartin aceluiasi roman se vor regasi mereu in urmatoarea pagina.
          Se indoiau des de iubirea lor, o negau in incertitudini, o blestemau in greutati, se intrebau daca exista, caci nedumeriri erau. Le era frica, dar noroc aveau. Noroc in nimic altceva, ci doar in dragoste. Insa, oricat de crud ar fi, nimeni nu le-a spus ca nu e de ajuns. Si n-au stiut asta.
          Gelozii si alte certuri, impacari lungi, cu nopti de amor si dragoste nebuna, cu atingeri lascive si dusuri fierbinti, prinzandu-se mereu de mana si jurandu-si, privindu-se in ochi, iubire vesnica.
          Au petrecut impreuna cel mai special sfarsit de an, au trait intr.o noapte mii de alte clipe, cat ar fi trait altcineva in zeci de ani. Dar toate au avut un pret.
          Din poveste a ramas un singur personaj, ce se plimba si azi pe peronul vechi, unde se-ntalneau mereu, in coltul retras din parc, pe podul de unde priveau lumea impreuna. Nici nu observa lumea ce-i trece prin jur, nu-si cauta decat trecutul si incearca sa-si raspunda la intrebari. Inca asteapta. Priveste in gol, in zare, priveste si asteapta. Doar vantul ii suiera usor prin parul lung, ce-i acopera buzele nesarutate de la ultima lor intalnire.
          In curand se vor reintalni, dar oare ce-si vor spune? Vor mai avea putere sa se stranga-n brate? Se vor mai putea privi, fara ca lacrimile sa-i impanzeasca chipul? Vor mai putea sa-si stranga in taina mana? Ce-si vor spune?
          Vor incremeni, inghetati de teama, privindu-se aiurit, dorindu-si sa-si contopeasca fiinta cu celalalt, apropiindu-si usor buzele..? Oare au reusit? Atata timp cat clipa va-ngheta, iar universul se va opri in loc pentru sarutul lor, nimic nu ii va indeparta.
Oare e prea tarziu? Se vor mai regasi? Doar timpul stie. Se vor strange in brate cu dor, vor privi spre trecut iar atunci, pentru ultima data vor alege cu sufletul, daca spre viitor vor pasi strangandu-se puternic de mana sau inganand repetat acel ucigator adio.

Acum nu mai stiu.

                  

                   A trecut aproape un an si parca nu te mai stiu.
                   Uneori iti e atat de greu sa scrii despre ceva de care ai fi vorbit inainte tot timpul. M.am schimbat eu, poate te.ai schimbat tu.. cine stie daca s.a schimbat cineva? 
                   Ieri stiam ca daca te tin de mana, o sa taci, o sa zambesti si o sa ma privesti indelung. Azi stiu ca daca te tin de mana, o sa vorbesti, o sa refuzi, o sa pari indignat, o sa.ti ascunzi privirea. Abia atunci am sa inteleg ca tu ai devenit un strain. 
                  Stiu ce gandesti. Nu e gelozie. Nu e nici ura. Nu e nici regret. E doar dor. E un gol. E lipsa. Suntem atat de 'departe' emotional, insa cu toate astea tristetea ta ma copleseste. 
                 Acum nu mai stiu daca zambesti si de ce o faci. Acum nu mai stiu daca esti trist si de ce. Acum stiu doar ca nu mai suntem aproape. Oare ne vom regasi candva? 
                 Mi.e dor sa zambesti din orice, sa.ti simt fericirea. Acum ramai inchis in tine, rece si nu te urasc. Urasc neincrederea ta in fericire. Mi.e dor sa.ti fie bine, mi.e dor sa fiu motivul si persoana cu care adormi in gand. 
                 Daca as privi acum in ochii tai, iar ochii mei te.ar face sa intelegi ca inca simt, oare-ai zambi, Tu, Muza?

Si atat.

          Privirea lui. Atat. Buzele lui. Si atat. Parul lui  Nimic altceva. Sufletul lui. Si nimic mai mult.
          Iubesc sa.l privesc. Sa.l admir. Sa.l apreciez. Sa.l respect. Sa.l venerez. Si atat. Nimic mai mult.
         Ador sa fim doar noi. Ador tacerea lui, cand doar sufletul lui imi vorbeste, iar el ma pastreaza alaturi, cat mai aproape. Ador universul nostru, unde el e stapanul dorintelor mele. Ador sa-i cuprind mana in zbuciumul trupurilor noastre. Ador sa mi-l imaginez in fiecare secunda, exact cum e el. Sa-mi fie dor. Atat.
         Ador sa stiu ca-mi citesti gandurile, Tu, idealul contemplarii mele, muza mea, a carui privire pierduta ma exalteaza.
Vreau sa te rapesc din realitatea ta, sa fugi, sa simti, sa ma crezi. Sa impartasesti perfectiunea ta, sa ma tii strans de mana si sa privim. La tine, la noi, si atat. Sa zambesti, sa razi, sa te bucuri, sa-ti reamintesc sa recunosti frumusetea simplitatii.
         Te.. atat. Ador. Admir. Iubesc. Si atat. Te vreau, te am, te astept. Atat. Mereu, doar pe tine, doar al meu. Si atat.

Absolut.

             

             Un ultim dor razvratit pe aripa dulce a uitarii. Un ultim zambet schitat in amintirea unui trecut memorabil. Un ultim suspin al unei iubiri sfarsite prematur. Prima lacrima a maturitatii infantile si dorul fara margini, inecat in abisul de mult uitat.

             Imaginea ta, intotdeauna vie in visarile mele. Eterna ta stralucire ce demonstreaza intreaga mea nazuinta spre ideal. Absolutul in care plutit-am noi candva pe aripile unui veac de singuratate. Sa fi fost visul inocent al dragostei nemaincercate pana acum? 

             Clipa vesnica in care plutim si focul etern ce ne apropie, cel care arde nemilos firea noastra, patimile noastre, greselile noastre, dezumanizandu-ne. Cautarea vesnica a unui ideal comun pe care-l cunoastem deja, dar nu realizam, afundandu-ne in repaosul temporal. 

             Aici e spatiul nostru. Aici sunt eu, nefiinta a framantarii interioare. Aici vei fi tu, muza si raspunsul razvratirilor unui suflet zbuciumat. 

            Tu esti opera mea de arta, dezastrul meu spectaculos, esti razboiul rece dinauntrul fiintei mele. Patimile tale se rasfrang asupra sensibilitatii mele precum valurile reci si distructive ale marii, ce se lovesc puternic de stanci, lasand in urma un gol adanc. Tu esti eternizarea mea in Absolut, esti oglindirea unei fiinte ideale in plan universal. 

           Prin tine visez, prin tine scriu, prin tine sorb fiecare picatura amara, inca nescursa, din paharul zilei de ieri.

           Transforma iubirea noastra in viitor, eternizeaza clipa ce ne leaga si urmeaza-ma. Aici, unde eu nu voi insemna nimic, tu nu vei insemna nimic, dar Noi vom fi totul.

           Adera la al meu vis romantic, evadeaza din real si fugi din lumea pieritoare a iubirilor de-o clipa.

          Aici noi nu vom avea slabiciuni. Aici nu ne vom teme de nimic. Aici vei fi tu. Aici voi fi eu.  Aici va incepe metamorfoza cuplului terestru, proiectat in ideal. Renunt la mine. Renunta la tine. Dezumanizeaza-te. Tine-ma de mana si fii aceeasi nefiinta cu mine. 

        Aici vom fi doar noi. Acum. Atunci. Candva. Intotdeauna.