Sevraj.

          3.28. In pat, singura, cu gandul iar la tine, cuprinsa de-o nebunie ciudata, de melancolie, de tristete, de dor de sex nebun si.. termin, cum n.am mai terminat niciodata, in lacrimi, vrand sa tip, de o combinatie nebuna intre placere si o incredibila durere psihica. Un sevraj interminabil, ce mi-a umplut ochii de lacrimi, facundu-ma sa te caut orbeste printre asternuturile mele. Imi vine sa urlu, imi vine sa plec, sa caut ceva, dar n-am idee ce, sa fug poate de mine, caci de tine permanent mi-e dor. Dar nu te mai gasesc, sau poate nu mai esti tu si totusi simt ca trebuie sa te regasesc. Atat de diferit vezi lumea si atat de diferit ne strangem de mana, ca doua celule ce se divid separat, doi atomi al caror drum n-are mijloc, 2 stele, ce, trist, dar conform vietii, n-au cum straluci, decat departe, dar pe acelasi cer. Mi-e teama, cum dependentului ii e teama de a-si pierde doza, mi-e teribil de frica, sunt terifiata, caci uneori atat de greu ne e sa fim noi. Si strangandu-te de mana inchid ochii. Simt teama, simt durere si nu-ti pot spune, simt incredere, caci n-am incetat niciodata sa cred ca ma iubesti, dar cine cunoaste adevarul? Mi-e teama sa ma trezesc in fiecare dimineata, cu gandul ca o noapte mi te poate lua atat de usor, sleindu-ma de puteri, incapabila sa ma opun.
          Esti tot ce am. Esti visul ce ma indeamna sa-mi indeplinesc si celelalte scopuri in viata. Esti tu. Si te iubesc. Si o zic mereu pentru ca stiu ca altfel, intr-o zi va fi prea tarziu s-o mai spun si fara sens. Te iubesc pentru ca doar cand ma tii de mana simt intreg universul. Te iubesc pentru ca ma vindeci si pentru ca imi accepti orice si ma accepti cum sunt si pentru ca esti tu. Si pentru ca... oriunde as pleca, departe de tine, nimic nu are sens.