As vrea sa stii.

     Mi-ai lipsit atat de mult. O vesnicie-ntreaga intr-un singur ceas. Un singur ceas, ce oprea timpul. Ce dulce-i clipa revederii, clipa-ncremenea, iar noi ne imbratisam. Si ne strangeam, ne sarutam si sfasiam dorul cumplit ce ma indeparta de tine. Si am atatea sa iti spun, dar imi e teama si nici nu stii cata nevoie am de tine. Sa-mi fii muza, strigat, dor, melancolie, sa imi fii.
     Iti mai amintesti? Cum ne plimbam de mana si aterizam printre stele? Cum iti straluceau ochii in lumina lor, iar eu ii admiram obsesiv. Acei ochi verzi, usor albastri, in care ma scufund mereu cand esti in mine. Mi-e dor de tine, iubire, mi-e dor de noi si-al nostru colt de luna. De sacrul nostru spatiu linistit, caci noua doar sa ne privim ne ajunge.
     Fug, te caut iar, tu mi te ascunzi, ce greu e sa-ti marturisesc, iubire. Caci timpul macina prea mult, iar eu te vreau doar pentru mine. Trec anii si trecem si noi, amorul neschimbat, dar sentimentele-s in taina si mi-e dor sa-ti fiu iar sincera. Sa ne plimbam, sa ma asculti, sa ma privesti, sa stiu ca-s doar a ta. Caci doar cand strans ma strangi simt ca putem invinge iar, al nostru iad ce-ncet, pervers ne macina. As vrea si nu-ti pot cere in noapte sa ma strigi numai pe mine, sa nu mai fie nimeni intre noi, si iar sa ne iertam.
     Lumi diferite, alte visuri, complet  neasemanatoare iluzii, sa te sustin, sa ma sustii, dar drumul sa nu ne mai desparta. Sa intelegi si tu din nou ca iubind nu pierzi esenta visului tau arzator. Sa te inteleg, sa ma intelegi, sa fim doar noi si luna.
     Ia-ma-n lumea ta rece si ajuta-ma sa-ti spun tot ce nu iti pot zice. Mi-e teama sa te pierd, iubire, caci ar durea mai aspru decat orice infrangere. De dorul tau sa innebunesc mai bine si sa te caut neincetat, decat sa-mi reprosez eu mie, mereu ca nu am incercat.