S-au cunoscut intr-o zi de februarie. Doar asta a fost inceputul. A trecut mult timp pana sa se revada. Nimic asemanator, prieteni comuni putini. Un joc, o nebunie, o consolare, o imbratisare, o indragostire iremediabila. O mangaia usor in timp ce ii plangea in brate. Ea suspina si aproape ca nu mai avea aer, suferea. Se strangeau in brate, se consolau, opreau timpul, distrugeau orice gand nepotrivit.
S-au intalnit din nou in parc, si-au vorbit dupa atata timp. Nu-si inchipuiau ca se iubesc, nici macar nu ar fi putut accepta asta. Au realizat tarziu, aproape mult prea tarziu, desi toti erau impotriva lor. Cand se sarutau universul stagna; timpul ingheta, particulele erau mute, echilibrul cosmic era atrofiat. Nu erau nici pe departe impreuna, mai era mult. Nenumarati pasi facuti in graba, nenumarate certuri. Fugea spre ea, dar ea fugea. Incerca mereu s-o gaseasca, dar ea se ascundea si mai mult. Cu toate astea, se iubeau, nici ei nu stiau cat de mult, dar o faceau si nu isi spuneau.
Aveau povestea lor, lumea lor, se ascundeau, caci o iubire ferita de ochii lumii este inzecit mai protejata de lipsa de rezonanta, de lipsa de empatie a umanitatii. Se plimbau mereu tinandu-se de mana, isi povesteau vietile, in timp ce luna si stelele ii ascultau neclintite. Intreg universul era al lor si nimic nu i-ar fi speriat, atata timp cat erau impreuna. Nu i-ar fi despartit nimic, ci s-au indepartat prin firea lor. Si iar s-au apropiat, caci fiintele al caror destine apartin aceluiasi roman se vor regasi mereu in urmatoarea pagina.
Se indoiau des de iubirea lor, o negau in incertitudini, o blestemau in greutati, se intrebau daca exista, caci nedumeriri erau. Le era frica, dar noroc aveau. Noroc in nimic altceva, ci doar in dragoste. Insa, oricat de crud ar fi, nimeni nu le-a spus ca nu e de ajuns. Si n-au stiut asta.
Gelozii si alte certuri, impacari lungi, cu nopti de amor si dragoste nebuna, cu atingeri lascive si dusuri fierbinti, prinzandu-se mereu de mana si jurandu-si, privindu-se in ochi, iubire vesnica.
Au petrecut impreuna cel mai special sfarsit de an, au trait intr.o noapte mii de alte clipe, cat ar fi trait altcineva in zeci de ani. Dar toate au avut un pret.
Din poveste a ramas un singur personaj, ce se plimba si azi pe peronul vechi, unde se-ntalneau mereu, in coltul retras din parc, pe podul de unde priveau lumea impreuna. Nici nu observa lumea ce-i trece prin jur, nu-si cauta decat trecutul si incearca sa-si raspunda la intrebari. Inca asteapta. Priveste in gol, in zare, priveste si asteapta. Doar vantul ii suiera usor prin parul lung, ce-i acopera buzele nesarutate de la ultima lor intalnire.
In curand se vor reintalni, dar oare ce-si vor spune? Vor mai avea putere sa se stranga-n brate? Se vor mai putea privi, fara ca lacrimile sa-i impanzeasca chipul? Vor mai putea sa-si stranga in taina mana? Ce-si vor spune?
Vor incremeni, inghetati de teama, privindu-se aiurit, dorindu-si sa-si contopeasca fiinta cu celalalt, apropiindu-si usor buzele..? Oare au reusit? Atata timp cat clipa va-ngheta, iar universul se va opri in loc pentru sarutul lor, nimic nu ii va indeparta.
Oare e prea tarziu? Se vor mai regasi? Doar timpul stie. Se vor strange in brate cu dor, vor privi spre trecut iar atunci, pentru ultima data vor alege cu sufletul, daca spre viitor vor pasi strangandu-se puternic de mana sau inganand repetat acel ucigator adio.
S-au intalnit din nou in parc, si-au vorbit dupa atata timp. Nu-si inchipuiau ca se iubesc, nici macar nu ar fi putut accepta asta. Au realizat tarziu, aproape mult prea tarziu, desi toti erau impotriva lor. Cand se sarutau universul stagna; timpul ingheta, particulele erau mute, echilibrul cosmic era atrofiat. Nu erau nici pe departe impreuna, mai era mult. Nenumarati pasi facuti in graba, nenumarate certuri. Fugea spre ea, dar ea fugea. Incerca mereu s-o gaseasca, dar ea se ascundea si mai mult. Cu toate astea, se iubeau, nici ei nu stiau cat de mult, dar o faceau si nu isi spuneau.
Aveau povestea lor, lumea lor, se ascundeau, caci o iubire ferita de ochii lumii este inzecit mai protejata de lipsa de rezonanta, de lipsa de empatie a umanitatii. Se plimbau mereu tinandu-se de mana, isi povesteau vietile, in timp ce luna si stelele ii ascultau neclintite. Intreg universul era al lor si nimic nu i-ar fi speriat, atata timp cat erau impreuna. Nu i-ar fi despartit nimic, ci s-au indepartat prin firea lor. Si iar s-au apropiat, caci fiintele al caror destine apartin aceluiasi roman se vor regasi mereu in urmatoarea pagina.
Se indoiau des de iubirea lor, o negau in incertitudini, o blestemau in greutati, se intrebau daca exista, caci nedumeriri erau. Le era frica, dar noroc aveau. Noroc in nimic altceva, ci doar in dragoste. Insa, oricat de crud ar fi, nimeni nu le-a spus ca nu e de ajuns. Si n-au stiut asta.
Gelozii si alte certuri, impacari lungi, cu nopti de amor si dragoste nebuna, cu atingeri lascive si dusuri fierbinti, prinzandu-se mereu de mana si jurandu-si, privindu-se in ochi, iubire vesnica.
Au petrecut impreuna cel mai special sfarsit de an, au trait intr.o noapte mii de alte clipe, cat ar fi trait altcineva in zeci de ani. Dar toate au avut un pret.
Din poveste a ramas un singur personaj, ce se plimba si azi pe peronul vechi, unde se-ntalneau mereu, in coltul retras din parc, pe podul de unde priveau lumea impreuna. Nici nu observa lumea ce-i trece prin jur, nu-si cauta decat trecutul si incearca sa-si raspunda la intrebari. Inca asteapta. Priveste in gol, in zare, priveste si asteapta. Doar vantul ii suiera usor prin parul lung, ce-i acopera buzele nesarutate de la ultima lor intalnire.
In curand se vor reintalni, dar oare ce-si vor spune? Vor mai avea putere sa se stranga-n brate? Se vor mai putea privi, fara ca lacrimile sa-i impanzeasca chipul? Vor mai putea sa-si stranga in taina mana? Ce-si vor spune?
Vor incremeni, inghetati de teama, privindu-se aiurit, dorindu-si sa-si contopeasca fiinta cu celalalt, apropiindu-si usor buzele..? Oare au reusit? Atata timp cat clipa va-ngheta, iar universul se va opri in loc pentru sarutul lor, nimic nu ii va indeparta.
Oare e prea tarziu? Se vor mai regasi? Doar timpul stie. Se vor strange in brate cu dor, vor privi spre trecut iar atunci, pentru ultima data vor alege cu sufletul, daca spre viitor vor pasi strangandu-se puternic de mana sau inganand repetat acel ucigator adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu