Si atat.

          Privirea lui. Atat. Buzele lui. Si atat. Parul lui  Nimic altceva. Sufletul lui. Si nimic mai mult.
          Iubesc sa.l privesc. Sa.l admir. Sa.l apreciez. Sa.l respect. Sa.l venerez. Si atat. Nimic mai mult.
         Ador sa fim doar noi. Ador tacerea lui, cand doar sufletul lui imi vorbeste, iar el ma pastreaza alaturi, cat mai aproape. Ador universul nostru, unde el e stapanul dorintelor mele. Ador sa-i cuprind mana in zbuciumul trupurilor noastre. Ador sa mi-l imaginez in fiecare secunda, exact cum e el. Sa-mi fie dor. Atat.
         Ador sa stiu ca-mi citesti gandurile, Tu, idealul contemplarii mele, muza mea, a carui privire pierduta ma exalteaza.
Vreau sa te rapesc din realitatea ta, sa fugi, sa simti, sa ma crezi. Sa impartasesti perfectiunea ta, sa ma tii strans de mana si sa privim. La tine, la noi, si atat. Sa zambesti, sa razi, sa te bucuri, sa-ti reamintesc sa recunosti frumusetea simplitatii.
         Te.. atat. Ador. Admir. Iubesc. Si atat. Te vreau, te am, te astept. Atat. Mereu, doar pe tine, doar al meu. Si atat.

Absolut.

             

             Un ultim dor razvratit pe aripa dulce a uitarii. Un ultim zambet schitat in amintirea unui trecut memorabil. Un ultim suspin al unei iubiri sfarsite prematur. Prima lacrima a maturitatii infantile si dorul fara margini, inecat in abisul de mult uitat.

             Imaginea ta, intotdeauna vie in visarile mele. Eterna ta stralucire ce demonstreaza intreaga mea nazuinta spre ideal. Absolutul in care plutit-am noi candva pe aripile unui veac de singuratate. Sa fi fost visul inocent al dragostei nemaincercate pana acum? 

             Clipa vesnica in care plutim si focul etern ce ne apropie, cel care arde nemilos firea noastra, patimile noastre, greselile noastre, dezumanizandu-ne. Cautarea vesnica a unui ideal comun pe care-l cunoastem deja, dar nu realizam, afundandu-ne in repaosul temporal. 

             Aici e spatiul nostru. Aici sunt eu, nefiinta a framantarii interioare. Aici vei fi tu, muza si raspunsul razvratirilor unui suflet zbuciumat. 

            Tu esti opera mea de arta, dezastrul meu spectaculos, esti razboiul rece dinauntrul fiintei mele. Patimile tale se rasfrang asupra sensibilitatii mele precum valurile reci si distructive ale marii, ce se lovesc puternic de stanci, lasand in urma un gol adanc. Tu esti eternizarea mea in Absolut, esti oglindirea unei fiinte ideale in plan universal. 

           Prin tine visez, prin tine scriu, prin tine sorb fiecare picatura amara, inca nescursa, din paharul zilei de ieri.

           Transforma iubirea noastra in viitor, eternizeaza clipa ce ne leaga si urmeaza-ma. Aici, unde eu nu voi insemna nimic, tu nu vei insemna nimic, dar Noi vom fi totul.

           Adera la al meu vis romantic, evadeaza din real si fugi din lumea pieritoare a iubirilor de-o clipa.

          Aici noi nu vom avea slabiciuni. Aici nu ne vom teme de nimic. Aici vei fi tu. Aici voi fi eu.  Aici va incepe metamorfoza cuplului terestru, proiectat in ideal. Renunt la mine. Renunta la tine. Dezumanizeaza-te. Tine-ma de mana si fii aceeasi nefiinta cu mine. 

        Aici vom fi doar noi. Acum. Atunci. Candva. Intotdeauna. 

Ultimul rand.

                      


            E trecut de miezul noptii si da, constientizez ca s-a dus de mult magicul moment pe care l-am asteptat. Poate ca eram nerabdatoare sa-mi pun acea dorinta sau poate doar asteptam sa fac 16 ani. Acum totul pare mai real. Stiam si inainte ca iubesc o iluzie, insa acum durerea parca e amplificata de un element nou. Nu inteleg despre ce e vorba, nu s-a schimbat nimic, nu ne-am schimbat noi deloc. Filmul a ramas acelasi, vechile amintiri au ars cu cateva saptamani in urma. Lacatul inca isi are locul sau in amalgamul viselor pierdute.
             Ma privesc in oglinda ce parca ma uraste si ea cu toata fiinta sa. Toate gandurile mele malefice s-ar rasfrange asupra mea acum, m-ar cioparti complet pana la ultimele bucatele, pana m-ar lasa in genunchi, tipand de durerea sfasietoare. Sangele a fost infectat de mult. Otrava ce imi curgea prin vene imi dadea candva forta,  acum m-a adus la capatul puterilor, m-a imbolnavit iremediabil. Sentimentele adolescentine, iubirea asta ce trebuia sa fie trecatoare, numele sau... se scufunda cat mai adanc in oceanul sufletului. Dar acesta le respinge, ies din nou la suprafata, provocand valuri al caror zbucium pare din ce in ce mai ucigator.
             Ucigatoare si rece. Privirea mea. Inca sunt in fata oglinzii. Mi-am schimbat dorinta, cred ca il urasc. Pe cine? Posibil. Pe cine vreau? Probabil... Uneori singuratatea vindeca ranile cel mai bine, iar alcoolul ma cufunda in mireasma uitarii. Melancolia clipei zambeste in interiorul meu. Ma simt bine. Parca nu as mai fi eu, parca toate cele scrise aici nu au fost gandite de mine. Firul gandurilor mele s-a pierdut.
             Imi lipsesti. De fapt, azi m-ai dezamagit cel mai mult. Azi... am scris ultimul rand.


                                                                                                


                 Pentru totdeauna