Sevraj.

          3.28. In pat, singura, cu gandul iar la tine, cuprinsa de-o nebunie ciudata, de melancolie, de tristete, de dor de sex nebun si.. termin, cum n.am mai terminat niciodata, in lacrimi, vrand sa tip, de o combinatie nebuna intre placere si o incredibila durere psihica. Un sevraj interminabil, ce mi-a umplut ochii de lacrimi, facundu-ma sa te caut orbeste printre asternuturile mele. Imi vine sa urlu, imi vine sa plec, sa caut ceva, dar n-am idee ce, sa fug poate de mine, caci de tine permanent mi-e dor. Dar nu te mai gasesc, sau poate nu mai esti tu si totusi simt ca trebuie sa te regasesc. Atat de diferit vezi lumea si atat de diferit ne strangem de mana, ca doua celule ce se divid separat, doi atomi al caror drum n-are mijloc, 2 stele, ce, trist, dar conform vietii, n-au cum straluci, decat departe, dar pe acelasi cer. Mi-e teama, cum dependentului ii e teama de a-si pierde doza, mi-e teribil de frica, sunt terifiata, caci uneori atat de greu ne e sa fim noi. Si strangandu-te de mana inchid ochii. Simt teama, simt durere si nu-ti pot spune, simt incredere, caci n-am incetat niciodata sa cred ca ma iubesti, dar cine cunoaste adevarul? Mi-e teama sa ma trezesc in fiecare dimineata, cu gandul ca o noapte mi te poate lua atat de usor, sleindu-ma de puteri, incapabila sa ma opun.
          Esti tot ce am. Esti visul ce ma indeamna sa-mi indeplinesc si celelalte scopuri in viata. Esti tu. Si te iubesc. Si o zic mereu pentru ca stiu ca altfel, intr-o zi va fi prea tarziu s-o mai spun si fara sens. Te iubesc pentru ca doar cand ma tii de mana simt intreg universul. Te iubesc pentru ca ma vindeci si pentru ca imi accepti orice si ma accepti cum sunt si pentru ca esti tu. Si pentru ca... oriunde as pleca, departe de tine, nimic nu are sens.
                                           

As vrea sa stii.

     Mi-ai lipsit atat de mult. O vesnicie-ntreaga intr-un singur ceas. Un singur ceas, ce oprea timpul. Ce dulce-i clipa revederii, clipa-ncremenea, iar noi ne imbratisam. Si ne strangeam, ne sarutam si sfasiam dorul cumplit ce ma indeparta de tine. Si am atatea sa iti spun, dar imi e teama si nici nu stii cata nevoie am de tine. Sa-mi fii muza, strigat, dor, melancolie, sa imi fii.
     Iti mai amintesti? Cum ne plimbam de mana si aterizam printre stele? Cum iti straluceau ochii in lumina lor, iar eu ii admiram obsesiv. Acei ochi verzi, usor albastri, in care ma scufund mereu cand esti in mine. Mi-e dor de tine, iubire, mi-e dor de noi si-al nostru colt de luna. De sacrul nostru spatiu linistit, caci noua doar sa ne privim ne ajunge.
     Fug, te caut iar, tu mi te ascunzi, ce greu e sa-ti marturisesc, iubire. Caci timpul macina prea mult, iar eu te vreau doar pentru mine. Trec anii si trecem si noi, amorul neschimbat, dar sentimentele-s in taina si mi-e dor sa-ti fiu iar sincera. Sa ne plimbam, sa ma asculti, sa ma privesti, sa stiu ca-s doar a ta. Caci doar cand strans ma strangi simt ca putem invinge iar, al nostru iad ce-ncet, pervers ne macina. As vrea si nu-ti pot cere in noapte sa ma strigi numai pe mine, sa nu mai fie nimeni intre noi, si iar sa ne iertam.
     Lumi diferite, alte visuri, complet  neasemanatoare iluzii, sa te sustin, sa ma sustii, dar drumul sa nu ne mai desparta. Sa intelegi si tu din nou ca iubind nu pierzi esenta visului tau arzator. Sa te inteleg, sa ma intelegi, sa fim doar noi si luna.
     Ia-ma-n lumea ta rece si ajuta-ma sa-ti spun tot ce nu iti pot zice. Mi-e teama sa te pierd, iubire, caci ar durea mai aspru decat orice infrangere. De dorul tau sa innebunesc mai bine si sa te caut neincetat, decat sa-mi reprosez eu mie, mereu ca nu am incercat.